La nastere, copilul poseda intregul bagaj morfologic afectat sexualizarii, gonada (ovarul sau testiculul), organele genitale interne, organele genitale externe, comportamentul hipotalamic, toate acestea in consens cu sexul genetic, masculin (45 XY) sau feminin (46 XX).

In timpul copilariei, pe o perioada de peste un deceniu, organismul fetitei pacurge o perioada linistita, in care au loc fenomene pasive de crestere si care il aduc in preajma parametrilor deplinei dezvoltari. Acesti parametri sunt atinsi si realizati intre 11 si 16 ani prin pubertate, cand se desavarseste norma de crestere si deferentiere a organismului. Stadiul de dezvoltare este mai precoce in zonele cu temperatura ridicata, la colectivitatile cu standard de viata crescut. El este o etapa hormonala, care edifica structural si functional individul, facandu-l capabil procreerii.

Invazia organismului cu hormoni sexualizanti duce la accelerarea si definitivarea cresterii somatice si il inzestreaza, totodata, cu caracterele sexuale secundare.

Cresterea in inaltime le situeaza pe fete, in final, in jurul a 160 cm +/- 10 cm cu un schelet delicat, in care distanta intre umeri este mai mica decat perimetrul bazinului ce este bine dezvoltat, cu paniculul adipos bine reprezentat, cu topografie caracteristica: pe pube (”Muntele lui Venus”), pe fese, pe etajul abdominal inferior, pe coapse. Pilozitatea capului are firul subtire si lung, este inserata pe frunte, dupa o curba cu concavitatea in jos, iar pe cealalta ceafa cu o curba cu concavitatea in sus. Cea corporala este saraca, rara, cu firul scurt, subtire si debil. Tegumentele sunt subtiri, catifelate, netede, moi.

Alaturi de aceste modificari somatice se edifica caracterele sexuale definitive: orientarea vulvei se modifica (cea antero-inferioara dn copilarie, in timpul pubertatii coboara inferior si posterior situandu-se intre coapse), labiile mari se hipertrofiaza si se pigmenteaza, vaginul se alungeste, apar secretiile, uterul creste in volum, devine palpabil la tuseul rectal. Apare si se dezvolta pilozitatea pubo-axiliara, initial cea pubiana (cam la 11 ani), care necesita in jur de 2 ani pentru a atinge plenitudinea dezvoltarii sale, iar cea axiliara incepe cam dupa 1 an si jumatate dupa cea pubiana si necesita, pentru a se desavarsi, circa 3 ani. Dezvoltarea sanului, semn de importanta majora, are loc catre 10-11 ani, iar maturizarea sa deplina este realizata progresiv dupa 3-4 ani.

Incununarea edificarii sexualizarii este aparitia menstrei, expresia transformarilor pe care hormonii ovarieni le produc la nivelul uterin. Aceste modificari uterine au drept obiectiv pregatirea unor conditii favorabile de gazduire a oului fecundat. Daca fecundatia nu se produce, intregul esafodaj uterin este distrus si eliminat.

De la pubertate, din momentul primei menstre si pana la climacterium, aceste cicluri, care urmeaza 28 +/- 2 zile, se vor repeta cu regularitate, fiind eventual intrerupte fiziologic doar de sarcina.

Scurgerea uterina de sange si endometru sfacelat reprezinta menstruatia. Ea incheie un ciclu ovarian in care pe parcurs de 28 de zile are loc maturizarea unui ovul care poate fi fecundat si construirea esafodajului uterin necesar gazduirii eventuale a oului fecundat. Daca fecundatia nu are loc apare menstruatia, care este marturia unei sarcini ratate.

Acest proces normal al structuralizarii si sexualizarii poate fi afectat de o multitudine de cauze, manifestandu-se prin instalarea mult mai precoce a fenomenelor descrise, reprezentand pubertatea sau postpubertatea precoce sau, prin neinstalarea sau aparitia tardiva si incompleta a acestora, ducand la pubertate intarziata.

Intensitatea acestor fenomene poate avea o scara de variabilitate foarte larga: pot fi interesate toate elementele sexualizarii (o parte din ele, sau numai un element), tulburarea poate sa fie totala sau partiala. De exemplu, menstra initiala poate sa nu apara, sa existe o amenoree primara, sa se intrerupa dupa o perioada de prezenta ciclica (amenoreea secundara), distanta dintre menstre sa fie mult marita 60-90 zile (spanimenoree), sa fie modificata cantitativ (in minus sau in plus), sa se asocieze cu dureri in abdomenul inferior sau cu dureri si congestie a sanilor. In oricare din aceste cazuri este necesara alertarea parintilor si adresarea obligatorie la medicul pediatru sau endocrinolog.

Etapa sexualizarii pubertale, desavarsita in jurul varstei de 18 ani, face femeia apta de a asigura menirea sa: perpetuarea vietii. Asigurarea acestui deziderat are la baza procesul procreatiei.

Scenariul logic al perpetuarii presupune un dublu act: fecundatia – care reprezinta un act calitativ, obligatoriu necesar formarii unui nou inidivid si fertilitatea – un element cantitativ ce consemneaza numarul indivizilor rezultati, in timp, din actul fecundatiei.

Elementele morfologice, functionale si comportamentale afiliate procesului de procreatie si care fac parte din dotarea individului, nu-i sunt indispensabile, in sensul ca nu sunt vitale, in schimb, ele sunt imperios necesare speciei. Acesta, pentru a face posibil importantul act al perpetuarii, isi ia toate masurile, ca formarea unor noi indivizi sa aiba cat mai multi sorti de reusita. De exemplu, numarul ovulelor puse in joc de catre femeie in perioada reproductiva, ajunse la un grad normal si complet de maturitate, eliberate prin ovulatie, se situeaza in jur de 300. Dintre acestea, in cele mai prielnice conditii morfologice, fiziologice si sociale, se fructifica maximum 20.

Fecunditatea si fertilitatea reprezinta o implinire a familiei, in sens restrans si in sens larg, o indatorire majora fata de specie.

Neaparitia in cadrul unui cuplu a sarcinii dupa o perioada de convietuire de maximum 2 ani, in absenta oricaror practici de contraceptie, pe fondul unui statut socio-economic si de microclimat propice, se considera sterilitate. Ea este consecinta tulburarilor functionale sau morfologice a esafodajului afectat perpetuarii speciei, care poate interesa unul din parteneri sau ambii (sterilitatea cuplului). Mijloacele medicale moderne fac ca aceasta nerealizare a cuplului sa fie aproape in totalitate indepartata, in cazul prezentarii, la timp si cu incredere, in fata specialistului.

Dr. Mariana Dumitrache